despre nevoi

“Prietena mea, te iubesc, știu ca și tu pe mine și știu și că mi-o spui cu drag, dar eu acum am nevoie să pot alege să primesc numai încurajare.
Sunt ca un copil care învață să meargă, am nevoie de sprijin și de laude, chiar dacă, în realitate, merg ca un om beat.
În punctul ăsta, important e să merg, nu să excelez la echilibru.”

I-am scris asta, adineaori, prietenei mele, care încerca să mă ajute cu un sfat bine intenționat, într-un moment în care eu simțeam că tot ce pot duce e o încurajare.

Am discutat apoi despre asta și despre cum e pentru fiecare dintre noi. Despre faptul că e important pentru mine să primesc feedback doar când simt că pot să îl și duc și despre măsura în care ar putea fi frustrant pentru ea să îl cenzureze atunci când nu pot. Am încheiat concluzionând despre cât suntem amândouă de minunate, am cerut voie să scriu despre asta și mi s-a aprobat cu condiția să menționez aici că ea e deșteaptă, foarte frumoasă și amuzantă. Ceea ce fac chiar acum și totodată confirm. 🙂

În contextul relației noastre, simt că discuția de azi a fost un câștig, pentru că pot vedea măcar trei scenarii alternative foarte păguboase: m-aș fi putut supăra eu, s-ar fi putut supăra ea, ne-am fi putut supăra amândouă.
Am ales – yeey și bravo nouă! – să discutăm blând și cald, iar asta ne-a adus mai aproape.

Pentru mine a fost – și o spun fără să simt că fac abuz de cuvinte – înălțător. Mai întâi, pentru că mi-am văzut nevoile clar și am vorbit pentru și despre ele. Apoi, pentru că am reușit să o fac fără năduf, reproș ori vreo urmă de victimizare, iar în final și cel mai cu seamă, pentru că realizez cât sunt de norocoasă să am relații în care să pot face asta.

Cineva mai deștept decât mine a zis că în relațiile autentice rănile pot apărea, dar nu se infectează. Împrumut și vă doresc exact la fel și vouă!