Blogul e spațiul meu de joacă. Singura intenție pe care mi-o setez în legătură cu el este să scriu. Fără limitări sau vreun angajament legat de frecvență, ton sau tematică, ori așteptări mărețe legate de audiență.

Dacă ai ajuns aici, așteaptă-te să descoperi texte despre depresie, părințeală și covoare de sufragerie – toate la un loc.
Aparent nelegate, cea care le aduce împreună sunt eu.
Așa că spațiul acesta, în mod asumat, e mai întâi de toate un ceva foarte al meu.

Scriu, totuși, (și) public.
După paragraful de mai înainte, te-ai putea întreba – pe bună dreptate – de ce.
Răspunsul e simplu: ca orice alt om de pe Pământ, depind de conectarea cu ceilalți ca să pot să exist. Scrisul e maniera în care reușesc uneori să fac asta.

Mai scriu și pentru că, din când în când, textele mele îi ajută și pe alții.
Ori de câte ori asta se întâmplă, lumea se oprește în loc pentru o secundă.
Îmi place secunda aia, e dătătoare de sens, încredere și speranță.

Bine ai venit, așadar, pe aici! Stai cât vrei, ia ce îți place.
Citează sursa dacă alegi să duci cuvintele și în altă parte.
Fii blând, nu judeca, nu răni!

Mai vino, dacă simți, și altădată.

L.