• Blog
  • Contact
Luiza Drian
  • Blog
  • Contact
Luiza Drian
  • Blog
  • Contact

Blog

Blogul e spațiul meu de joacă. Singura intenție pe care mi-o setez în legătură cu el este să scriu. Fără limitări sau vreun angajament legat de frecvență, ton sau tematică, ori așteptări mărețe legate de audiență.

Dacă ai ajuns aici, așteaptă-te să descoperi texte despre depresie, părințeală și covoare de sufragerie – toate la un loc.
Aparent nelegate, cea care le aduce împreună sunt eu.
Așa că spațiul acesta, în mod asumat, e mai întâi de toate un ceva foarte al meu.

Scriu, totuși, (și) public.
După paragraful de mai înainte, te-ai putea întreba – pe bună dreptate – de ce.
Răspunsul e simplu: ca orice alt om de pe Pământ, depind de conectarea cu ceilalți ca să pot să exist. Scrisul e maniera în care reușesc uneori să fac asta.

Mai scriu și pentru că, din când în când, textele mele îi ajută și pe alții.
Ori de câte ori asta se întâmplă, lumea se oprește în loc pentru o secundă.
Îmi place secunda aia, e dătătoare de sens, încredere și speranță.

Bine ai venit, așadar, pe aici! Stai cât vrei, ia ce îți place.
Citează sursa dacă alegi să duci cuvintele și în altă parte.
Fii blând, nu judeca, nu răni!

Mai vino, dacă simți, și altădată.

L.

25Mar

Această tinerețe a mea

Îmbătrânesc. Și oricât de mulți ochi peste cap or să se dea – că sunt
7 Likes
2 mins read
74 Views
31Jan

despre nevoi

"Prietena mea, te iubesc, știu ca și tu pe mine și știu și că mi-o spui cu drag, dar eu acum am nevoie să pot alege să primesc numai încurajare.
10 Likes
2 mins read
163 Views
14Oct

Jocul

Nu că mă dau mare, dar eu sunt mama aia care știe direct de la copil lucruri pentru care în mod normal un părinte ar cam trebui să spargă măcar un lăcățel de jurnal sau o parolă cu un grad scăzut de complexitate.
6 Likes
4 mins read
304 Views
18Sep
Photo by Caleb Woods on Unsplash

Mami, Marina te-a făcut handicapată!

Eram pe la jumătatea drumului spre victorie în disputa mea cu o tigaie arsă. Știți
8 Likes
5 mins read
435 Views
18Aug

Mi-a crescut copilul

Mi-a crescut copilul. Brusc, neanunțat și fără să mă consulte în prealabil. Senzația e că
6 Likes
3 mins read
271 Views
12Aug

Cum ar fi?

Facem mișcare sau mâncăm sănătos pentru că “așa nu se mai poate”, “nu mă mai
16 Likes
2 mins read
704 Views
12
about-me-image
Psiholog. Femeie. Mamă
Acest site foloseste cookie-uri. Prin navigarea pe acest site, iti exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. De acordPrivacy policy